O poveste ce se putea finaliza tragic a avut loc, recent, în Italia. Un bărbat român în vârstă de 33 de ani a încercat să își ia viața după ce autoritățile italiene i-au luat cei patru copii și i-au plasat în grija serviciilor sociale.
Dramaticul incident s-a petrecut în localitatea italiană Campobello di Licata, provincia Agrigento din Sicilia, în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează publicația Grandangolo Agrigento.
Bărbatul a încercat să se spânzure, într-o încercare de a atrage atenția asupra suferinței sale, mai precizează sursa citată.
Însă, din fericire, eforturile carabinierilor au fost răsplătite. După o negociere care a durat mai bine de două ore și jumătate, forțele de ordine au reușit să-l convingă să renunțe.
Intervenția rapidă și eficientă a echipelor de salvare a prevenit o tragedie și a permis bărbatului să primească ajutorul necesar pentru a face față dificultăților sale.
Până la această oră nu s-a făcut public motivul pentru care copiii au fost luați de lângă el de autoritățile locale, arată Rotalianul.